A fost odata... arta

Activitatile ce pana ieri, ne uneau, ne faceau sa ne simtim stapani veritabili ai acestui pamant, au devenit brusc afaceri, jocuri de culise, conflicte, vrajeli. Muzica, fotbalul (sportul in general), arta de a scrie si cel mai grav, copilaria, au fost jefuite de esenta lor, au devenit victime ale procesului de disolutie umana. Aceste fulgere pe cerul existentei umane, au fost inlocuite cu niste lumini palide, ca acelea emise de acele improvizatii de iluminare de prin cartierele marginase ale capitalei.

Muzica inainte aduna zeci de mii de fani pe stadioane, piete centrale, creea o legatura spirituala intre oameni, acele zeci de mii de voci se contopeau intr-una singura, versurile melodiilor deveneau pretext pentru a comunica cu divinitatea, cei de pe scena deveneau taumaturgi, alungand raul prin actul lor artistic. Albumele vandute in numar foarte mare, de nu mai stiai prin ce magazine sa le cauti, prin ce combinatii sa faci rost de ele, te faceau sa economisesti bani, chiar daca era nevoie sa renunti la banii de pachet pe nu stiu cate zile. Muzica era inaltare sufleteasca, era eliberare. Stiai ca la un concert QUEEN ce a avut loc in Londra, cateva zeci de mii de oameni au plans la un moment dat? Muzica te invata sa iubesti, muzica era cea care iti punea in mana stiloul pentru a scrie o declaratie de dragoste persoanei iubite. Versurile aveau o coeziune, reprezentau o poveste si dupa fiecare melodie puteai sa deslusesti un talc. Muzica creea egalitate intre oameni, pentru ca acestia se regaseau intr-un ideal.
Acum... pe langa formatiile vechi care au decis sa duca aceasta misiune pana la capat, a aparut o muzica degradanta, ce dezbraca oamenii de caractere. Recunosc... si eu ascult asa ceva, e ca si fructul interzis. Insa gust putin, atat incat sa simt gustul acelui fruct pe buze. Muzica comerciala creeaza isterie negativa, crime, scandaluri, certuri intre fani, publicitate ieftina, prostitutie, prosteala pe fata. Nicio formatie "comerciala", nu reuseste sa vanda mai mult de 10.000 de albume, nu reuseste sa umple o sala de spectacol, dar cu bilet platit. Insa trebuie sa le vad prin toate topurile, cantand pe la nu stiu ce festivale de bere si nunti, de multe ori cu audienta foarte mica (la nunti e de inteles :D), trebuie sa vad tot felul de declaratii belicoase prin presa din partea lor, trebuie sa le vad pe la nu stiu ce sindrofii, ce se pretind a fi "evenimente mondene". Si totusi exista fani, care le apreciaza munca aceasta, dar de multe ori acesti "artisti" nu dau doi bani pe ei. Aceste trupe nu vor reusi niciodata sa faca cateva mii de oameni sa cante laolalta si din suflet o melodie macar, daramite un concert intreg. Nu vor reusi niciodata sa creeze o legatura intre oameni, sa stearga diferente, granite si orgolii. De ce tot formatiile vechi sunt acelea care reusesc sa inghesuie mii de oameni intr-o sala de concerte? De ce la Voltaj, Holograf, Iris, Directia 5, atmosfera la concerte este de vis ? Raspunsul: oamenii astia mananca muzica pe paine, au talent, au acest dar de a incanta publicul.
Fotbalul pana mai demult strangea lumea la discutii simpatice: transferuri, meciuri superbe, ca apoi sa se ajunga la discutii despre familie, despre problemele de zi cu zi. Fotbalul aducea lumea la un numitor comun, nu era un simplu sport, era o stare de spirit. Dribling-urile unor jucatori precum Pele, Maradonna, Platini, Hagi, te faceai sa crezi ca fotbalul a fost in vremuri apuse, sportul zeilor, iar muritorii de rand ii priveau pe zei fascinati, dar in acelasi timp speriati ca dupa meci puterile lor sa nu se rasfranga in mod negativ asupra lor. Tribunele vuiau de cantece ce incurajau echipele favorite, iar dupa vreun incident major, se luau masuri drastice (vezi dupa incidentele intre suporteri in Anglia => echipele englezesti au fost excluse din competitiile europene cativa ani buni). Atat pe chipul celor implicati direct in meciul de fotbal, dar si pe chipul suporterilor se citea un lucru => PASIUNEA pentru acest sport.
Astazi, golurile lui Henry, atmosfera de la Timisoara, de la meciurile echipei POLI, fazele absolut fantastice inventate de Ronaldinho, perfoamnte precum cele ale Rapidului si a Stelei, realizate in 2006 , in cupele europene, sunt umbrite de catre: scandari rasiste, violente in tribune (soldate si cu morti de multe ori), injurii, violente si in teren, declaratii ce instiga indirect la violenta pe suporteri (si de multe ori chiar pe jucatori), declaratii ce vin de cele mai multe ori din partea unor conducatori de club semidocti. Prostia, banul, spectacolul ieftin, jocul la rezultat, au devenit coordonatele principale ale fotbalului modern. Spectacolul e din ce in ce mai rar, iar cand intr-un meci se marcheaza mai mult de 4 goluri, paginile ziarelor de specialitate sunt umplute de cerneala pe baza acelei partide.
Presa imi da senzatia ca, in scurt timp articolele si editorialele vor fi scrise de catre roboti. Oamenii care au o doza de lirism, care reusesc sa inchege o metafora, sa aiba o viziune mai larga, oameni care au citit lucrari importante la viata lor, sunt facuti sclavi, moguli, prosti, dobitoci etc. etc. etc. Vad pe la tv o gramada de jurnalisti, care nici nu stapanesc bine limba romana, adepti ai anacolutului. Acest fapt ma pune serios pe ganduri. Vad prin presa o gramada de articole care nu sunt altceva, decat preluari de pe alte site-uri, traduceri de pe la nu stiu ce agentii internationale de stiri, fara un pic de contributie personala, dar la inceputul/sfarsitul articolului vezi scris "autor: cutare ziarist".
Copilaria este deja desacralizata, lipsita de speranta, plina de tristete. Acum ceva zile, Nico mi-a trimis o melodie cu un mesaj direct => "Leasa Dragos - Diferente". Este vorba de copilaria unor generatii, din care fac si eu parte. Mi-aduc si eu aminte cu placere cum jucam sotron, tarile, ascunselea, leapsa, ratele si vanatorii si dupa ce am mai crescut putin, fotbal la greu. Si cum spuneau si versurile melodiei, ma ascundeam de parinti, cand ma duceam sa beau apa, venit transpirat de la joaca. Mi-aduc aminte cum dupa o ora de alergat ma duceam sus la etaj sa ii cer mamei o cana cu apa, iar ea imi zicea "Bea mai incet , ca faci rosu' in gat!". Mi-aduc aminte ca parintii ma tot bateau la cap sa mai mananc un mar, o para, o portocala, nu imi bagau pe gat tot felul de pilule (aka vitamine, calciu etc. etc.). Cand imi luau ai mei o ciocolata, de cele mai multe ori era sarbatoare si nici nu ma lasau sa mananc ciocolata aia intreaga, pentru ca "nu puteam sa dorm la noapte" (vorba mamei). Cand imi placea de o fata, ma duceam in gradina din fata blocului si rupeam o floare, din cele ingrijite de vecina de la parter, sa i-o dau acelei fetite. Mergeam prin livada si ne cataram prin tot felul de pomi si cand venea paznicul, fugeam pentru ca "gorila aia mare fura copii", dar cand ne mai prindea, ne zicea " ma da voi nu puteti sa veniti la mine sa cereti ? ". Ziua sapam gropi prin terenul din spatele garajelor, pentru ca noaptea sa ne ascundem in ele, cand jucam "ascunselea". Ar fi multe spus... dar mi-ar trebuie vreo 5 ore la rand sa scriu.. Important e ca desi nu erau conditiile de azi, eram fericiti, inventivi... zambeam.

Astazi, copiii sunt tristi, plictisiti, indiferenti. Messengerul nu mai e doar un soft de chat, e un mod de viata, aici se trimit mass-urile de sarbatori, aici se fac "lipelile", aici se joaca "pool", se fac conferinte, nu se mai strange lumea in fata scarii, sa joace "flori, fete sau baieti". Copiii de azi incearca sa devina "cineva", dar devin imitatii proaste, alegandu-si falsi idoli sau neintelegand mesajul transmis de preferatii lor. Materialismul e o chestie obisnuita la generatiile care vin din urma. Distractia constructiva, cea care te ajuta sa descoperi lucruri noi, sa iti largesti orizonturile, SA GANDESTI, este inlocuita de tigari, alcool si dulciuri.
As mai scrie mult, din pacate fara rost. Sunt doar niste ganduri. Ce bine daca aceste cuvinte ar prinde forme palpabile si ar schimba ceva in bine.