Batranete... haine grele

Daca pe la 11-12 ani, consideram ca un prieten trebuia sa vina la noi, sa ne jucam pe consola (pe vremea mea o chestie simpatica numita Terminator :)) ), sa facem temele impreuna, sa mergem cu bicicletele si sa cadem impreuna, sa colectionam cartonase cu personaje din Street Fighters, Mortal Kombat, Power Rangers si chiar sa tragem cu prastiile in gugustiuci :D Acum ma bucur cand cineva isi aduce aminte de ziua mea, cand ma saluta cineva pe strada, cand cineva imi trimite vreun sms de genul "eu fac bine! tu ce p*** mea faci? :)) " sau cand mi se face si mie un moft.
Am ajuns sa fiu calcat in picioare de cei ce se pretind a fi prieteni. Trebuie sa te asigur ca acela care nu te lasa sa vorbesti, care nu iti aude glasul cand incerci sa zici ceva, cel care nu te lasa sa visezi, nu iti este prieten. Iti poate fi un fel de ornitorinc antipatic, un fel de baba infipta in gardul din gara de la Buzau (prietenii stiu de ce :| ).
Acum ceva timp aveam un prieten cu 2 ani mai mare ca mine. Stia omul cam toate miscarile din oras de la noi, statea pe net mai toata ziua, pe la o sala unde calculatoarele erau super naspa, iar netul mergea la peste 12 kb/s la doar 2 dintre ele. Bineinteles ca la unul din acele 2 computere, statea el mereu. Avea mIRC-ul deschis (pe bnc) si un messenger, unde avea ferestre din alea cu inimioare la mai toate fetele. Ciudat e ca am facut cunostinta cu el in niste circumstante mai mult decat ciudate: el vroia sa ma bata :| Si nu stiu cum naiba, desi la fizic nu era nici pe jumatate cat o imitatie de Tom Cruise, ci mai degraba era un fel de licurici de dimensiuni mai mari. La ce ma refer cand zic de faza cu licuriciul? Pai desi toti ziceau ca "vai ce fel arata", lumea mereu parea interesata de el, iar el nu prea ducea lipsa de companie feminina, avea acea "luminita". Acest prieten al meu avea un simt al umorului deosebit de dezvoltat, va marturisesc ca radeam cu el de ma cocosam. Probabil asta gaseau interesant si fetele la el. Cunostea o gramada de lume si prin intermediul lui am ajuns si eu sa cunosc o multime de oameni, unii mai simpatici, altii de-a dreptul infioratori. Si oricat de multa lume il hulea pe baiatul acesta, eu continuam sa merg pe mana lui. Ba ieseam seara in oras cu el, ba venea el pe la mine la scara si fumam o tigara, ma mai duceam la un net, ba imi spunea el mie de problemele lui, ba invers. Mi-aduc aminte intr-o seara, cum am plecat plangand de acasa, pentru ca se certasera ai mei si tot se amenintau cu divortul, m-am dus intr-o sala de net pe care o frecventam noi (numai ca aici plateam amandoi :)) ) si tipul vazandu-ma cu lacrimi in ochi, mi-a dat 2 palme sa ma calmeze si m-a luat afara la "teorie" :) . Nu o sa uit niciodata conversatia aia de pe gangul ala de la Zimbru... si cum a chemat omul un taxiu sa ma plimbe cateva ture prin oras si apoi sa ma duca acasa. Omu' nu avea telefon mobil, insa de ziua mea am vazut cum un numar de orange ma apela... si ghici cine era? EL! sa imi zica la multi ani , mie, "fratiorului mai mic".
Imi zicea sa ma feresc de tot felul de fete, pe altele le facea "bagaboante", de alta zicea "e curva ba Dane!", de alta imi spunea ca e perfecta pentru mine. Si nu stiu cum naiba se facea, ca mereu avea dreptate. Si normal ca trebuia sa fie si Buru in toata chestia asta, ca doar ce e al meu, e si al lui :) Si mi-aduc aminte cum am fost toti 3 la plaja, cu prima oprire la mine acasa, cand de foame ce ne era, ne-am scufundat in pateu pe paine :))) la intoarcere mersesem vreo 7 kilometri pe jos si cautam orice fel de fantana, magazin alimentar, pentru ca eram deshidratati. Si ca sa va zic si o poanta, la un moment dat Buru intreaba o baba de prin Petresti ( a 2-a comuna de la Putna, raul unde facusem baie) => "Doamna, unde gasim o fantana pe aici?", la care batrana: "nu avem cofetarie !!" :)))
Totusi povestea asta s-a terminat, pentru ca eu incepusem sa invat dimineata, iar el trebuia sa isi castige intr-un fel existenta. M-am intalnit cu el dupa atata timp pe o strada mai izolata din Focsani, care duce spre o zona industriala... era cu prietena lui si parea fericit. Ne-am imbratisat, am mai povestit de una de alta si totul s-a terminat printr-o fraza de-a lui: "Bai Dane, da' ce frumos te'ai facut.." :)
Uitandu-ma in monitor, vad afurisitul ala de program, messengerul. Am vreo 400 si ceva de persoane in lista, unele dintre ele (de fapt cea mai mare parte) ocupand inutil lista mea, pentru ca intr-o luna nu stiu daca schimb cel putin 2 vorbe cu 80 din ei. Stiu ca de ziua mea mai mult de 130 din ei nu o sa imi zica "La multi ani!". Constatand aceasta sumbra realitate, ma gandesc cu drag la baiatul acela slab, inalt, care ma scotea seara la 8 in fata blocului la o tigara. Asteptand parca un drum inapoi spre acele zile, ma topesc fara putinta intr-un fluviu de falsitate, de negare. Incerc sa ma identific, alegandu-mi adevaratii prieteni.
Vazand ca asist la un spectacol de striptease de caractere, nu-mi ramane decat sa stau si sa ma uit plictisit la lista mea de messenger, sa mai vad pe unu' ca isi pune vreo poza tampita la avatar, pe vreuna' ca se plange de cat de naspa e viata si pe altul/alta cu vesnica sintagma "salut! mai stii ceva nou de animal x?" :D
Astept plictisit varsta a III-a, sa vad cu ce prieteni o sa fac vreo videoconferinta pe net si o sa ascultam melodiile tineretii.

Pups