Prin noi insine

In saptamana mare se tripleaza pierderile producatorilor de alimente considerate "de dulce". Dar sunt constienti de asta si isi asuma riscurile, pentru ca foarte aproape de sarbatori, vor veni comenzi uriase la aceleasi produse. Postul in sine, inseamna o perioada de cumpatare, de restrictii, de echilibrare a partii spirituale cu cea materiala. Viata noastra inseamna risc, inseamna raspundere, fara suferinta nu vom reusi sa ne atingem telurile.
Iisus s-a sacrificat pentru mantuirea noastra, pentru a invinge moartea. Aceasta victorie extraordinara ne-a oferit noua marea sansa de a ne sacrifica la randul nostru. Cum adica sansa de a ne sacrifica? Da! Noi avem sansa de a ne sacrifica pentru a face diferenta, sa ne sacrificam unul pentru celalalt, avem sansa de a invata din traseul pe care Domnul nostru Iisus l-a avut pe pamant. Noi putem sa induram unele rautati, conjucturi nefavorabile, stiind ca dincolo de aceste obstacole, ne asteapta un rasarit. Noi avem certitudinea ca daca facem "sacrificiul" de a avea o viata cumpatata, dragoste fata de aproapele nostru, de a intoarce si celalalt obraz atunci cand suntem loviti, de a nu raspunde cu aceeasi moneda celor pierduti. Stim ca daca vom trudi, vom avea parte de Imparatia Cerurilor. Fiecare om isi cara crucea sa, unii reusesc, altii cad sub greutatea ei, altii refuza sa o mai care, iar altii miseleste pun acea cruce pe spatele altuia. Astel, multi vor cara in viata lor mai multe cruci, iar drumu lor va fi mai lung, presarat cu mai multa suferinta.
In ochii Lui DUMNEZEU suntem toti egali, pentru ca DUMNEZEU este in noi. Nu trebuie sa intelegem prin "frica de DUMNEZEU", frica de o forta care la cea mai mica greseala, ne va pedepsi prin amputarea unor membre sau prin orbire... nu.. este vorba de frica pierderii unui loc in Imparatia Domnului. Aceasta frica ar trebui sa ne impiedice sa fim atrasi de mirajul indiferentei, de forta duplicitara a banului, de intunericul urei, sa pierdem respectul fata de aproape si fata de sine, ar trebui sa ne impiedice sa uitam de demnitatea noastra.
Ma repet, DUMNEZEU este in noi. Este in zambetul nostru, in lacrimile noastre de fericire, in privirea noastra atunci cand suntem indragostiti. Noi suntem creatiile Lui DUMNEZEU, iar DUMNEZEU nu cunoaste limite. Daca in creatia omului, regasim pasiune, patima, emotie, motiv pentru care creatiile umane au si defecte, in creatia divina => OMUL, cel care a fost creat in a 6-a zi, gasim perfectiune. Da ! Noi suntem perfecti ! De ce? Pentru ca noi putem iubi, pentru ca noi putem varsa o lacrima, din suferinta sau fericire, pentru ca noi putem simti foc sau gheatza in suflet, pentru ca noi putem deschide usi catre alte lumi, PENTRU CA NOI PUTEM VISA. Iisus Hristos a fost rastignit de catre noi, oamenii, creatia Sa, tocmai pentru ca noi cunoastem perfectiunea. Insa nu stim sa o fructificam... Majoritatea intelegem prin perfectiuni, poavazarea fizicului, diamante stralucitoare, puritatea metalelor pretioase. Adevarul e ca daca ar avea constiinta, toate diamantele si tot aurul din lume, ar crapa de invidie pentru ca nu au Il au pe DUMNEZEU in ele. Suntem in stare sa dam milioane de dolari pe niste tampenii de pietre, considerate a fi "pretioase", dar nu suntem in stare sa ne tinem minte ADEVARATII prieteni, nu suntem in stare sa dam doi bani pe adevarata noastra persoana, nu suntem in stare sa deschidem ochii la stralucirea privirii persoanei care ne iubeste cu adevarat.
Stau si te intreb, ce e mai usor? sa-ti duci crucea pana la capat? sau sa traiesti viata altcuiva? inconjurat de demoni si lipitori....
E Vinerea Mare, haideti sa ne amintim cine suntem cu adevarat si adevaratul motiv pentru care Iisus a facut acest sacrificiu pentru noi.