Post-mortem

Viata este un lucru natural simplu, noi oamenii il facem un lucru ingrozitor.

Stiu ca nu am mai scris de mult pe blogul acesta si am zis ca nici nu o voi mai face prea curand, pentru ca trebuia sa dau drumul la un proiect mai mare (prietenii stiu despre ce este vorba), insa pe 23 martie o tragedie ne-a zguduit pe cei ce am fost anul trecut 12 B in CNC.

Nu vreau sa ma lungesc cu vorba, pentru ca nu vreau sa plictisesc si pentru ca sistemul meu de referinta este al MEU, iar cine se oglindeste sau il respinge inversunat o face pe buna dreptate. Dar ar fi bine sa o faca in propria-i intimitate.

Mereu le spuneam prietenilor foarte apropiati, ca pentru mine definitia cuvantului prieten este una atipica, si se confunda cu acea persoana care vine la inmormantarea ta cu tristete in suflet, indiferent de distanta, conjuctura, vreme, etc. De aceea, am spus ca mi-e frica de moarte, si nu de procesul ce il implica, adica un shutdown permanent si stationarea intr-un loc de veci, ci de aflarea unui adevar, am fost sau nu iubit? Alex, caci despre el vorbesc, a lasat in urma, nu numai multe lacrimi si durere, dar si o demonstratie de simpatie si solidaritate, oferita de catre o masa de oameni ce a ocupat strada Cuza-Voda de la CNC pana la Spitalul Judetean Vrancea. Printre lacrimile varsate, aveam si o urma de bucurie, ca a venit atat de multa lume. A fost un om iubit! DA! Pentru ca a facut cinste colegiului in care am invatat prin evolutiile sale in echipa de baschet, cat si in echipa de fotbal, ne-a facut cinste noua, prietenilor, pentru ca am putut apela la el cand aveam nevoie,pentru ca ne imbarbata atunci cand eram lipsiti de orice urma de vlaga (cel putin la clasa noastra era ceva definitoriu, chiar si in prezent) si ca a fost o locomotiva in orice echipa (fie ea de baschet, fotbal sau pentru atestat si alte proiecte). A fost si acum o locomotiva, dar care a tras dupa sine lacrimi, regrete si o privire comuna catre divinitate, pentru a intreba: DE CE?

Oameni mor in fiecare zi. Mor o multime de oameni buni, de oameni talentati sau muncitori. Am observat, si nu numai eu, ca mor mai putini talhari, oameni de nimic, barbari si tot felul de scursuri. De ce nu vad si eu la tv ca un politician (dar unul din acela corupt pana in maduva oaselor, si asta nu neaparat in vizorul media, ci pe bune) a intrat intr-un copac cu masina, iar echipa de descarcerare l-a scos shnitel din masina. Sau despre unul/una care a delapidat fondurile nu stiu carei banci, ca a fost gasit innecat, si nu neaparat intr-un lac/ocean/rau, ci cu mancare sau bautura, ah... sau si una si alta. DOAMNE FERESTE ! Nu doresc moartea nimanui,insa o astfel de stire ar face rating mai mare si ar mai oferi un serial pentru OTV.

De ce pe mormantul unui tanar, care ar fi implinit 20 de ani in cateva zile, trebuie sa vad doar o multime de coroane de flori, lumanari? ... si o poza .. care parca ni-l infatisa pe Alex plangand dupa ce a lasat in urma.. o poza udata de ploile ce au curatat Focsaniul in ultima saptamana. Iar pe mormantul unui dobitoc care a condus/conduce/va conduce tara spre haos, trebuie sa ma ingrozesc vazand nu stiu ce distinctii mincinoase, sa-l mai vad si doctor in nu stiu ce domeniu, desi doctoratul sau e luat de prin nu stiu ce comuna sau localitate mai putin importanta din Romania.

Poate era prea bun pentru lumea asta, poate baschetul si fotbalul doar l-au incalzit, pentru ceva mai important.. poate si ingerii mai aveau nevoie de cineva de valoare in echipa lor. Sau poate ca noi trebuia sa invatam o lectie din aceasta intamplare si mai ales prin pretul pe care l-au platit cei trei. Poate nu eram destul de uniti si nu stiam sa mai apreciem o imbratisare... Poate si doar poate...

Cert e ca am ingropat nu numai pe cineva, ci sperante.. si chiar o parte din fiecare din cei care am asistat la inmormanatare. Va trai vesnic in inimile noastre, iar cand ne vom uita spre cer, vom sti ca e acolo sus si ne zambeste.

Ma uit la camera goala, la cateva lucruri care mi-au ramas amintire de la el, ma uit la cer, ma uit la mine si apoi la gandurile mele (ce ciudata exprimare, nu? incercati sa mai vedeti si dincolo de cuvinte), ma uit la porumbelul care imi dat tarcoale la balcon de cateva zile... Ma uit in jos de la etajul 5, dar nu mai vad nimic.


Mereu le spuneam prietenilor foarte apropiati, ca pentru mine definitia cuvantului prieten este una atipica, si se confunda cu acea persoana care vine la inmormantarea ta cu tristete in suflet, indiferent de distanta, conjuctura, vreme, etc... si stiu sigur ca 80% din cei cu care am facut poze de-alungul timpului, nici nu vor calca pe acolo. Eh.. ignore pot sa dau si de pe lumea cealalta..