Din categoria "a fost demult"

Cand te intalnesti prin capitala cu un prieten, cu care ai copilarit in orasul natal, toate gurile de metrou dispar, toate mc donald's-urile se transforma in fast-fooduri unde hamburgerul se facea in minim 5 minute, iar cladirile gri si lumea posomorata deveneau un tot unitar. Deveneau livada "de la t(z)evi", de unde furam mere, fugariti fiind apoi de un paznic, care ne alerga, parca, doar de dragul de a simti si noi o senzatie de "power ranger" si sa avem ce povesti apoi la scara blocului.

Regasindu-ma cu el, parca stateam la bara aceea de batut covoare si mai scriam trei ore din viata mea, amandoi zambeam si eram constienti de metamorfozarea ce se petrecea in jurul nostru. Fete, jocuri, scoala, capturile acestea de pe o pelicula ce va rula ani de acum inainte, erau mult mai importante decat faptul ca trebuia sa imi iau alt abonament la metrou, ca nu mai am credit pe mobil sau ca am de predat nu stiu ce proiecte pe la facultate.

Despartindu-ne, tot el mi-a dat de inteles ca ma voi mai intalni cu o persoana foarte importanta pentru mine, care a fost mai demult pentru altii cea mai fericita persoana de pe pamant, un arhetip...

Si mai pe seara, inainte sa intru in bloc m-am regasit cu respectivul. Arata nu foarte schimbat de perioada in care umblam nedespartiti si tragea dintr-o tigara. Zambind, m-a strigat dupa porecla de pe vremea aceea. Nu am putut sa ii raspund cu aceeasi sinceritate in zambet, pentru ca intotdeauna a fost mai bun decat mine, la orice: invatatura, fotbal, counter-strike, avea mai mult bun simt decat mine, desi glumele deocheate nu ii lipseau din repertoriu, avea si vise mai frumoase si asta ma oftica cel mai tare. Insa a devenit un salahor al propriei existente. Pentru el rasaritul nu mai insemna perfectiune, nu mai era lumina care ii spunea "Stai si mai viseaza...", devenise rutina... devenise motivul pentru care cocosul din tarcul improvizat langa garajul vecinului isi strica plamanii dimineata.

Dar era el, cu el m-am dus pentru prima data in sala aceea de internet, el mi-a spus cum se pune un nick la counter-strike, el mi-a explicat ca trebuie sa intru pe un server de Undernet pe mIRC, pentru a comunica cu "restul lumii". Multi au spus: "Blestemata fie sala aia de net ! M-a stors de bani!". Nu si noi... Mai ales el.

Si a inceput sa imi povesteasca perioada aceea, pentru ca si asa, de la 17 ani a trebuit sa plece in Bucuresti, cu gandul deja la un loc de munca, iar acele amintiri erau singurul lui bilet catre Focsani.

-Si mai sunt, ma, sali de net in Focsani? Doua, ah? Mai tii minte cate erau pe vremea noastra? Inflatie! La un moment dat erau 7 sali pe o raza de 150 de metri. Dar tot acolo jos ne-a placut cel mai mult. Te faceam mereu la CS! Si ce fete mai veneaaau.. si culmea, tot tu, ala olimpic la romana si istorie, ai stat cu tipa aia mica si bruneta, de ne uitam toti dupa ea. Ce buna mai era !! Desi... luni intregi te-ai tinut dupa schiloada aia, care in iarna nici macar nu te pupase cand v-ati despartit in fata blocului ei. Si tu o conduceai acasa ca sclavul in fiecare seara. Si cand a vazut ca e prea bagata in seama, nici nu mai trecea pe acolo jos. Ce vaca !

[...]
continuarea maine