La mare..

In ultimile doua saptamani cred ca mi-am innebunit prietenii cu mersul la mare, cu statusul "10 beri si'o gagica cu trupul uns" si mai ales cu calculele mele pentru un viitor buget dedicat unui sejur linistit la mare. Da, linistit, cu aspirina, cu sucuri naturale, cu o cazare undeva departe de plaja si alte tentatii, printre butuci de vie, langa o Dacie 1300 galbena cu geamuri fumurii, facand ocazional o promenada pe faleza, abstinenta totala, iar singura muzica cu care ma voi delecta, va fi cea de pe CD-urile mele cu Beethoven, Mozart si Tchaikovsky.

Vineri seara, pregantindu-ma sa vizionez un film la DVD, cu Mihai, mi se deschide in "mod miraculos", o fereastra pe fermecatul meu laptop (ce imi plac relatarile astea pline de magie :)) ) . Era Radu, care acompaniat de winamp-ul meu ce rula Daniel Powter - Bad Day, imi face o propunere demna de melodiile fostei trupe Vama Veche: "Hai la mare !". In momentul acela in mintea mea se petreceau o gramada de chestii: in primul rand aveam o imagine cum jucam o miuta pe plaja, atat cu ingerul bun, dar si cu cel rau, iar mai incolo de noi Tarra Reid servea bere, in costum.... costum de baie. 1-0 pentru ingerul rau aici . Insa emotia pe care o simteam de fiecare data cand ajungeam la mare, deja anihila acele imagini demne de o reclama la Bergenbier. Aveam pe fata un zambet tampit, si vedeam parca cum treceam iarasi peste bratul Borcea sau cum treceam pe langa Cernavoda si ca vitelul ma uitam dupa centrala nucleara, ca apoi cand ajungeam in Constanta, sa vad marea, iar eu sa doresc sa sar in ea, insa ca in fiecare an se gasea cineva sa imi spuna: "Ai rabdare! Mai avem putin si ajungem."

Am raspuns cu un "Da!" , pe care l-as putea hiperboliza mai tare, decat o fac autorii de basme cand e vorba de zmei sau eroi pozitivi metarmofozati.

Si ieri, cel care va scrie acest post, juca tenis cu piciorul in parcare la Carrefour in Constanta, dupa ce mancasem o portie de frigarui, apoi dadea o tura pana in Costinesti, iar pe strazi, striga cu capul scos de pe geamul de la masina: "Votati Skipy primar !!". Eram foarte exuberant, poate prea mult... avand in vedere ca eu in 3 minute eram deja echipat si scrasneam din dinti, pentru ca ceilalti nu mai terminau cu schimbatul. Cand am pus picioarele pe nisipul fierbinte, simteam ca acolo mi-a fost dintotdeauna locul, ca parca "Da!"-ul din seara dinainte, a fost comandat de catre mare si plaja. Iar cand am vrut sa ma duc in apa, plaja parca striga dupa mine: "Ai terminat cu mine? Te duci deja la aia?", iar cand m-am intors lovit la picior de-un bolovan, "Vezi ca aia e o stricata? Mami.. tot eu am grija cel mai bine de tine". Insa si apa ma iubea.. bolovanul ala a fost o palma, pentru ca am lipsit atatea luni de "acasa" :) .
Obeliscul, lacul, Discoteca Tineretului si straduta aia pe unde trec atat masini, cat si oameni, de zici ca vine sfarsitul lumii, erau in concediu si parca imi spuneau: "Ne pare rau Skipane, stam la o tigara sau la o bere din iulie incolo. Te pup!".

Marea are grija de mine, nu ii pasa daca sunt in toane de rahat si sunt nervos, iar cateodata injur, insa ii pasa daca sunt trist, obosit, daca sufar, daca sunt bolnav... daca sunt lovit ... Ea are suflet mai mult decat oricine dintre noi, iar orgoliul ei nu exista atunci cand ai cel mai mare nevoie de ea..

Asa, sa fie mai interactiv, acest post are si pozeeee !!! Yupeee :))