Luna Mai, mi-a adus in casa tot felul de ganganii, unele care imi goleau frigiderul, altele care imi foloseau toaleta, altele care ma trageau cu forta prin gurile de metrou.

Luna Iunie, a adus caldura aceea, care ma facea sa intru cu incaltamintea in asfalt, nu neaparat datorita temperaturilor. Stiam ca voi pleca spre alta lume, pe care mi-o pictam stramb pe o panza murdara, uitata de mult intr-o camera, pe care am inchis-o, cand m-am dezis de o parte din mine. In acea camera, am lasat rasete in miez de noapte, minute de tacere, pensulele cu care imi pictam ziua de maine si hainele care nu ma mai incapeau, dar pe care le mai imbracam cand eram chior de somn si imi era frig pe la 4-5 dimineata. Dincolo de acea camera, era o alta. De acolo era acea voce... naratorul viselor mele. Nu era noapte sa nu aud vocea aia. Nu era noapte sa nu imi imaginez, cum ar fi sa intru si eu in camera aia, sa fiu eu acela care provoaca scartaielile de lemn, sa imi mut toate plansele si hainele acolo. Si dupa ce m-am dezis de mine, vocea aceea a continuat sa imi povesteasca de strazile acelui oras in care voi pleca in Iulie. Si in acele naratiuni, piciorul imi intra in asfalt, numai ca naratoarea, imi scotea in fata o... cabina telefonica de care sa ma agat ;)) .

Luna Iulie, m-a gasit, intr-un vagon de tren, cu care aveam sa merg vreo doua saptamani. Aveam sa ma trezesc in luna August... Trebuia sa fac ceva in tot acel drum. Si am adormit. M-am visat pe mine, intr-o locuinta. Iar naratoarea mea imi era colega de camera. Aceasta ca si mine, nu suporta sa vada usi deschise. La fel ca si mine, avea un jurnal. Diferenta era ca ... jurnalul meu era dictat de catre acest personaj. Eu stateam in fata calculatorului si ... scriam. Naratorul ma tinea in brate, ma saruta pe gat, iar eu tremuram. Oare ce avea sa imi spuna pentru povestea urmatoare? Caci mana ei, trecea prin parul meu, iar eu aproape ca adormeam in bratele ei. Imi sopteste in ureche sa incep sa scriu... doar EU !

"Insa, fara tine, as debita. As fi un laconic, un nepriceput. Nu as mai avea acea coeziune a frazei.... care si asa... multa lume imi spune ca imi lipseste. Dicteaza-mi, trebuie sa scriu!" .

"Nu fi absurd! Eu sunt rodul imaginatiei tale. Tu m-ai creat. Eu sunt ceea ce sufletul tau doreste, ceea ce tu nu poti vedea printre figurile pe care le analizezi la gurile de metrou, in statiile de tramvai sau chiar in tren, cand calatoresti de nebun prin tara. Eu sunt acel ceva al tau... in mine canalizezi bucurie si tristete. Esti bucuros cand te tin in brate si iti soptesc in ureche, esti trist cand ma inchid in camera mea... si te intrebi daca ma gandesc la tine, daca iti voi mai sopti si peste zece, douazeci de ani de ani, poate peste o suta. Dar eu sunt alaturi de tine mereu, caci fara tine, eu nu as fi..."

"Atunci, hai cu mine! Haide sa platim amandoi o chirie, sa mergem dimineata la piata, cand toate legumele si toate fructele sunt proaspete. Hai sa ne plimbam seara cu barca. Sau sa ne imbatam la masa noastra, sa uitam ca ne apasa toate tampeniile si sa fim doar noi! Haide sa cantam, haide sa scriem, haide sa desenam. Vino sa ma vezi..."

"Si daca o sa vin, cum ramane cu camera asta? Cum ramane cu rasetele de la unu noaptea? Ma vei mai cauta disperat? Vei mai plange dupa mine in somn? O sa te mai intrebi daca ma gandesc la tine sau nu ... ? "

"Nu ai spus ca eu te-am creat? Esti o parte din mine. Ar trebui sa stii raspunsul. Iti promit ca in miez de noapte, eu voi fi acela care iti va povesti tie. Iti jur, ca daca vii cu mine, o sa te caut mereu disperat, in camera noastra, dupa o zi de munca. Fii sigura, ca o sa plang dupa tine in somn, caci nu am putut sta treaz, sa iti veghez somnul. Dumnezeu stie, ca o sa ma gandesc tot timpul la tine, chiar si atunci cand voi spala vasele sau iti voi aduce cafeaua, dupa ce ai iesit din baie dimineata... si ma voi intreba mereu, daca te gandesti la mine... la povestea pe care o voi scrie maine ;)) . "