Imi visez atat de des moartea, incat am ajuns sa cred ca sunt nemuritor.
Uneori ma pierd atat de mult in materialismul idiot al vremurilor astora, incat uit ca am iubit, ca mai am de facut atat de multe, ca am in orice colt al tarii asteia, o persoana care ma va imbratisa, la dulcea revedere, indiferent de pacatele mele.
Alteori ma pierd in niste cuvinte mari, care ma trag intr-un iad insuportabil, care imi umplu capul si nu ma lasa sa dorm noaptea. Nu o sa imi dau unghiile cu lac negru si nici nu voi purta patratele alb-negre, numai ca mi-a luat atat timp sa imi dau seama ce s-a intamplat de fapt. Iar acele vorbe, "acum nu realizezi, mai tarziu iti vei da seama cat de greu va fi".
Nu pot sa zic decat ca in fata Lui Dumnezeu, al tau, al meu, al lor, toti suntem egali. Cand eram mic, credeam ca oamenii buni nu mor niciodata, insa pe rand ei s-au dus, inca de pe atunci cand nu intelegeam de ce nu mai exista dinouzauri pe Pamant si de ce Dacia lui tata nu se transforma in nu stiu ce fel de robot de pe alta planeta. Culmea, pe acestia, care s-au dus, parca ma astept mai mult sa se intoarca, decat himerele care au smuls din mine gandurile mele de fericire. Ei sunt indreptatiti...
sâmbătă, 20 septembrie 2008
sâmbătă, 30 august 2008
O inima
Prietenul meu Pamfil, suferea de o boala cardiaca. Nu stiu exact ce era, pur si simplu inima nu il mai asculta in ultimul timp. Prin ianuarie inima ii facea faze, iar eu si alti prieteni il sunam sa il tinem de vorba in timpul crizelor, in caz ca se intampla cineva, sa aiba cine sa anunte sau chiar sa ii spuna o vorba buna. Mi-era mila de el, caci nu vedeam cu ochi buni toata situatia asta,
"Imi e frica sa le zic parintilor, celorlalti prieteni, mi-e frica sa le spun necunoscutilor si chiar administratorului de bloc, cand vine la un sprit si ma intreaba de sanatate."
Caci inima lui fusese devorata de proprii sai demoni, de teama de a fi lasat singur vreodata si de teama de a parea in fata celorlalti, ca un fel de cabotin, ceea ce ura el cel mai mult, un schimonosit care elucubreaza pe scena propriului sau destin.
Nu era vina lui, caci atunci cand a ajuns el pe lume, doctorii le-au indicat parintilor ca ar fi mai bine sa renunte la Pamfil, viitor nume de succes in statiile de RATB si bun cunoscator al caminelor studentesti din capitala. Insa, parintii l-au dorit, ar fi renuntat la ani din viata lor, numai sa apuce sa vada acel suflet prinzand forma materiala.
Ii spuneam: "Pamfile, nu e de glumit cu inima!", insa el radea. "Nu am facut rau nimanui, ba mai mult, iubesc atat de mult lumea asta si viata... Stii ca nu mi-am dorit niciodata bani multi sau sa schimb femeile ca pe soseste, am vrut doar sa am mereu prietenii langa mine".
Eu chiar nu stiam ce e cu Pamfil asta pe planeta noastra. Era atat de exuberant, incat numai crizele il aduceau cu picioarele la pamant. Zambea atat de mult, incat uitandu-te la el, te apuca si pe tine o stare de beatitudine... mai mult, credeai ca omul asta zambeste si in somn.
Din pacate, Pamfil, al meu, trebuie sa plece, la aceeasi clinica specializata, unde se duce cam toata lumea bolnava grav in ultimul timp. Sper sa il revad si sa ma minta din nou, cu zambetul pe buze, ca totul va fi bine.
"Imi e frica sa le zic parintilor, celorlalti prieteni, mi-e frica sa le spun necunoscutilor si chiar administratorului de bloc, cand vine la un sprit si ma intreaba de sanatate."
Caci inima lui fusese devorata de proprii sai demoni, de teama de a fi lasat singur vreodata si de teama de a parea in fata celorlalti, ca un fel de cabotin, ceea ce ura el cel mai mult, un schimonosit care elucubreaza pe scena propriului sau destin.
Nu era vina lui, caci atunci cand a ajuns el pe lume, doctorii le-au indicat parintilor ca ar fi mai bine sa renunte la Pamfil, viitor nume de succes in statiile de RATB si bun cunoscator al caminelor studentesti din capitala. Insa, parintii l-au dorit, ar fi renuntat la ani din viata lor, numai sa apuce sa vada acel suflet prinzand forma materiala.
Ii spuneam: "Pamfile, nu e de glumit cu inima!", insa el radea. "Nu am facut rau nimanui, ba mai mult, iubesc atat de mult lumea asta si viata... Stii ca nu mi-am dorit niciodata bani multi sau sa schimb femeile ca pe soseste, am vrut doar sa am mereu prietenii langa mine".
Eu chiar nu stiam ce e cu Pamfil asta pe planeta noastra. Era atat de exuberant, incat numai crizele il aduceau cu picioarele la pamant. Zambea atat de mult, incat uitandu-te la el, te apuca si pe tine o stare de beatitudine... mai mult, credeai ca omul asta zambeste si in somn.
Din pacate, Pamfil, al meu, trebuie sa plece, la aceeasi clinica specializata, unde se duce cam toata lumea bolnava grav in ultimul timp. Sper sa il revad si sa ma minta din nou, cu zambetul pe buze, ca totul va fi bine.
marți, 26 august 2008
Luna Mai, mi-a adus in casa tot felul de ganganii, unele care imi goleau frigiderul, altele care imi foloseau toaleta, altele care ma trageau cu forta prin gurile de metrou.
Luna Iunie, a adus caldura aceea, care ma facea sa intru cu incaltamintea in asfalt, nu neaparat datorita temperaturilor. Stiam ca voi pleca spre alta lume, pe care mi-o pictam stramb pe o panza murdara, uitata de mult intr-o camera, pe care am inchis-o, cand m-am dezis de o parte din mine. In acea camera, am lasat rasete in miez de noapte, minute de tacere, pensulele cu care imi pictam ziua de maine si hainele care nu ma mai incapeau, dar pe care le mai imbracam cand eram chior de somn si imi era frig pe la 4-5 dimineata. Dincolo de acea camera, era o alta. De acolo era acea voce... naratorul viselor mele. Nu era noapte sa nu aud vocea aia. Nu era noapte sa nu imi imaginez, cum ar fi sa intru si eu in camera aia, sa fiu eu acela care provoaca scartaielile de lemn, sa imi mut toate plansele si hainele acolo. Si dupa ce m-am dezis de mine, vocea aceea a continuat sa imi povesteasca de strazile acelui oras in care voi pleca in Iulie. Si in acele naratiuni, piciorul imi intra in asfalt, numai ca naratoarea, imi scotea in fata o... cabina telefonica de care sa ma agat ;)) .
Luna Iulie, m-a gasit, intr-un vagon de tren, cu care aveam sa merg vreo doua saptamani. Aveam sa ma trezesc in luna August... Trebuia sa fac ceva in tot acel drum. Si am adormit. M-am visat pe mine, intr-o locuinta. Iar naratoarea mea imi era colega de camera. Aceasta ca si mine, nu suporta sa vada usi deschise. La fel ca si mine, avea un jurnal. Diferenta era ca ... jurnalul meu era dictat de catre acest personaj. Eu stateam in fata calculatorului si ... scriam. Naratorul ma tinea in brate, ma saruta pe gat, iar eu tremuram. Oare ce avea sa imi spuna pentru povestea urmatoare? Caci mana ei, trecea prin parul meu, iar eu aproape ca adormeam in bratele ei. Imi sopteste in ureche sa incep sa scriu... doar EU !
"Insa, fara tine, as debita. As fi un laconic, un nepriceput. Nu as mai avea acea coeziune a frazei.... care si asa... multa lume imi spune ca imi lipseste. Dicteaza-mi, trebuie sa scriu!" .
"Nu fi absurd! Eu sunt rodul imaginatiei tale. Tu m-ai creat. Eu sunt ceea ce sufletul tau doreste, ceea ce tu nu poti vedea printre figurile pe care le analizezi la gurile de metrou, in statiile de tramvai sau chiar in tren, cand calatoresti de nebun prin tara. Eu sunt acel ceva al tau... in mine canalizezi bucurie si tristete. Esti bucuros cand te tin in brate si iti soptesc in ureche, esti trist cand ma inchid in camera mea... si te intrebi daca ma gandesc la tine, daca iti voi mai sopti si peste zece, douazeci de ani de ani, poate peste o suta. Dar eu sunt alaturi de tine mereu, caci fara tine, eu nu as fi..."
"Atunci, hai cu mine! Haide sa platim amandoi o chirie, sa mergem dimineata la piata, cand toate legumele si toate fructele sunt proaspete. Hai sa ne plimbam seara cu barca. Sau sa ne imbatam la masa noastra, sa uitam ca ne apasa toate tampeniile si sa fim doar noi! Haide sa cantam, haide sa scriem, haide sa desenam. Vino sa ma vezi..."
"Si daca o sa vin, cum ramane cu camera asta? Cum ramane cu rasetele de la unu noaptea? Ma vei mai cauta disperat? Vei mai plange dupa mine in somn? O sa te mai intrebi daca ma gandesc la tine sau nu ... ? "
"Nu ai spus ca eu te-am creat? Esti o parte din mine. Ar trebui sa stii raspunsul. Iti promit ca in miez de noapte, eu voi fi acela care iti va povesti tie. Iti jur, ca daca vii cu mine, o sa te caut mereu disperat, in camera noastra, dupa o zi de munca. Fii sigura, ca o sa plang dupa tine in somn, caci nu am putut sta treaz, sa iti veghez somnul. Dumnezeu stie, ca o sa ma gandesc tot timpul la tine, chiar si atunci cand voi spala vasele sau iti voi aduce cafeaua, dupa ce ai iesit din baie dimineata... si ma voi intreba mereu, daca te gandesti la mine... la povestea pe care o voi scrie maine ;)) . "
Luna Iunie, a adus caldura aceea, care ma facea sa intru cu incaltamintea in asfalt, nu neaparat datorita temperaturilor. Stiam ca voi pleca spre alta lume, pe care mi-o pictam stramb pe o panza murdara, uitata de mult intr-o camera, pe care am inchis-o, cand m-am dezis de o parte din mine. In acea camera, am lasat rasete in miez de noapte, minute de tacere, pensulele cu care imi pictam ziua de maine si hainele care nu ma mai incapeau, dar pe care le mai imbracam cand eram chior de somn si imi era frig pe la 4-5 dimineata. Dincolo de acea camera, era o alta. De acolo era acea voce... naratorul viselor mele. Nu era noapte sa nu aud vocea aia. Nu era noapte sa nu imi imaginez, cum ar fi sa intru si eu in camera aia, sa fiu eu acela care provoaca scartaielile de lemn, sa imi mut toate plansele si hainele acolo. Si dupa ce m-am dezis de mine, vocea aceea a continuat sa imi povesteasca de strazile acelui oras in care voi pleca in Iulie. Si in acele naratiuni, piciorul imi intra in asfalt, numai ca naratoarea, imi scotea in fata o... cabina telefonica de care sa ma agat ;)) .
Luna Iulie, m-a gasit, intr-un vagon de tren, cu care aveam sa merg vreo doua saptamani. Aveam sa ma trezesc in luna August... Trebuia sa fac ceva in tot acel drum. Si am adormit. M-am visat pe mine, intr-o locuinta. Iar naratoarea mea imi era colega de camera. Aceasta ca si mine, nu suporta sa vada usi deschise. La fel ca si mine, avea un jurnal. Diferenta era ca ... jurnalul meu era dictat de catre acest personaj. Eu stateam in fata calculatorului si ... scriam. Naratorul ma tinea in brate, ma saruta pe gat, iar eu tremuram. Oare ce avea sa imi spuna pentru povestea urmatoare? Caci mana ei, trecea prin parul meu, iar eu aproape ca adormeam in bratele ei. Imi sopteste in ureche sa incep sa scriu... doar EU !
"Insa, fara tine, as debita. As fi un laconic, un nepriceput. Nu as mai avea acea coeziune a frazei.... care si asa... multa lume imi spune ca imi lipseste. Dicteaza-mi, trebuie sa scriu!" .
"Nu fi absurd! Eu sunt rodul imaginatiei tale. Tu m-ai creat. Eu sunt ceea ce sufletul tau doreste, ceea ce tu nu poti vedea printre figurile pe care le analizezi la gurile de metrou, in statiile de tramvai sau chiar in tren, cand calatoresti de nebun prin tara. Eu sunt acel ceva al tau... in mine canalizezi bucurie si tristete. Esti bucuros cand te tin in brate si iti soptesc in ureche, esti trist cand ma inchid in camera mea... si te intrebi daca ma gandesc la tine, daca iti voi mai sopti si peste zece, douazeci de ani de ani, poate peste o suta. Dar eu sunt alaturi de tine mereu, caci fara tine, eu nu as fi..."
"Atunci, hai cu mine! Haide sa platim amandoi o chirie, sa mergem dimineata la piata, cand toate legumele si toate fructele sunt proaspete. Hai sa ne plimbam seara cu barca. Sau sa ne imbatam la masa noastra, sa uitam ca ne apasa toate tampeniile si sa fim doar noi! Haide sa cantam, haide sa scriem, haide sa desenam. Vino sa ma vezi..."
"Si daca o sa vin, cum ramane cu camera asta? Cum ramane cu rasetele de la unu noaptea? Ma vei mai cauta disperat? Vei mai plange dupa mine in somn? O sa te mai intrebi daca ma gandesc la tine sau nu ... ? "
"Nu ai spus ca eu te-am creat? Esti o parte din mine. Ar trebui sa stii raspunsul. Iti promit ca in miez de noapte, eu voi fi acela care iti va povesti tie. Iti jur, ca daca vii cu mine, o sa te caut mereu disperat, in camera noastra, dupa o zi de munca. Fii sigura, ca o sa plang dupa tine in somn, caci nu am putut sta treaz, sa iti veghez somnul. Dumnezeu stie, ca o sa ma gandesc tot timpul la tine, chiar si atunci cand voi spala vasele sau iti voi aduce cafeaua, dupa ce ai iesit din baie dimineata... si ma voi intreba mereu, daca te gandesti la mine... la povestea pe care o voi scrie maine ;)) . "
sâmbătă, 23 august 2008
Din viata, intelege cine poate
Ionel, era un baiat de clasa a VII-a. Era saracul prins inca in magia roz a claselor primare, cand impartirea la matematica, bastonasele si despartirea in silabe se faceau toate cu doamna invatatoare, iar cornul cu lapte era efigia acelei generatii.
De la o ora la alta, sa vezi pe altcineva, alta fata, alt caracter, alta definitie a termenului pedagog. S-a obisnuit Ionel si cu mastile care se perindau pe la ore, caci pe unele dorea sa le poarte si el, caci il transpuneau in alte universe, departe de bataile din curtea scolii si de colegii care fumau prin toalete. El era un visator, ii placea ora de Limba si Literatura Romana, se baga in seama la unele subiecte si dadea niste raspunsuri la care insusi profa' de romana, isi afisa adevarata fata, lasand la o parte masca desacralizata. Ii placea fizica, pentru ca dupa ce luase o nota de 8, maica-sa l-a pus cu burta pe carte, de a ajuns Ionica al nostru sa vada forte si noaptea, sa calculeze in probleme dupa stari de agregare si sa impuste inca vreo cinci de 10 in acelasi semestru in care luase nota de 8.
Problema lui era la matematica, mai precis geometria. Oricat de creativ ar fi fost el, nu intelegea care era treaba cu teoremele, cu reciprocele. In plus, doamna profesoara de matematica, incerca sa le sugereze elevilor ca masca se da jos acasa, in compania a inca doi colegi si ... contracost. Bineinteles ca misterele matematicii, magie neagra... pot fi deslusite prin tainele Ordinului Cavalerilor Matematici si ca in calitate de muritor de rand, pe la 13-14 ani, nu ai nicio sansa sa faci acele triunghiuri sa devina isoscele sau echilaterale sau sa demonstrezi ca acel dreptunghi, este de fapt un patrat. Doar cand poti dovedi aceste lucruri, esti demn sa vezi dincolo de masca.
Saturat de atatea enigme, aflat la limita dintre sacru si profan cu o medie de 8 la matematica, Ionel se duce acasa si cere sa fie lamurit de catre tatal sau cum sta treaba cu teoremele de la ora de Geometrie.
-Tata, eu nu vreau sa imi dati bani sa ma duc la pregatire la doamna profesoara B. Spune-mi tu cum sta treaba cu teoremele, cu reciprocele... si mai ales, ce este aia o contrapusa?
Tatal, fost pionier si muncitor de baza la uzina din oras, explica raspicat:
-Ionica, tata... Uite cum sta treaba, eu nu ma pricep la linii si la cifre, de aia eu si maica-ta te trimitem la scoala, sa nu fii asa prost ca mine. Dar uite cum sta treaba... TEOREMA! Daca ma-ta se inchina cu dreapta, e smerita si iti spune si tie sa iti faci cruce cand te pui la masa sa mananci, e clar ca e Duminica si ca a fost la Biserica si l-a ascultat pe popa ala. Reciproca e astfel: Daca e Duminica, iar ma-ta a fost la Biserica, e clar ca mancam ciorba de burta in ziua aia si o sa ne spuna sa ne inchinam inainte sa ne asezam la masa si iar o sa ne scoata ochii ca a dat nu stiu cat pe kilu' de smantana. [...]
Iar contrapusa... na... e mai dificila. Dar gandeste-te la faza urmatoare, cum asta sambata seara, tac-tu s-a dus sa bea o beroaica sau doua pe afara, pentru ca ma-ta isi facea cruce cu stanga si injura de toti Dumnezeii prin casa, ca cum a luat Romania bataie de la Ungaria la handbal feminin. Eh atunci tac-tu se schimba, se smereste... si il ajuta pe domnul ala care de abia se tine pe picioare la iesirea de "La Cuib", care tot bleastama, tipand ca mai vrea un pahar de vodka, iar pe care tac-tu il saluta tot timpul cu "Saru-mana, Parinte!" .
De la o ora la alta, sa vezi pe altcineva, alta fata, alt caracter, alta definitie a termenului pedagog. S-a obisnuit Ionel si cu mastile care se perindau pe la ore, caci pe unele dorea sa le poarte si el, caci il transpuneau in alte universe, departe de bataile din curtea scolii si de colegii care fumau prin toalete. El era un visator, ii placea ora de Limba si Literatura Romana, se baga in seama la unele subiecte si dadea niste raspunsuri la care insusi profa' de romana, isi afisa adevarata fata, lasand la o parte masca desacralizata. Ii placea fizica, pentru ca dupa ce luase o nota de 8, maica-sa l-a pus cu burta pe carte, de a ajuns Ionica al nostru sa vada forte si noaptea, sa calculeze in probleme dupa stari de agregare si sa impuste inca vreo cinci de 10 in acelasi semestru in care luase nota de 8.
Problema lui era la matematica, mai precis geometria. Oricat de creativ ar fi fost el, nu intelegea care era treaba cu teoremele, cu reciprocele. In plus, doamna profesoara de matematica, incerca sa le sugereze elevilor ca masca se da jos acasa, in compania a inca doi colegi si ... contracost. Bineinteles ca misterele matematicii, magie neagra... pot fi deslusite prin tainele Ordinului Cavalerilor Matematici si ca in calitate de muritor de rand, pe la 13-14 ani, nu ai nicio sansa sa faci acele triunghiuri sa devina isoscele sau echilaterale sau sa demonstrezi ca acel dreptunghi, este de fapt un patrat. Doar cand poti dovedi aceste lucruri, esti demn sa vezi dincolo de masca.
Saturat de atatea enigme, aflat la limita dintre sacru si profan cu o medie de 8 la matematica, Ionel se duce acasa si cere sa fie lamurit de catre tatal sau cum sta treaba cu teoremele de la ora de Geometrie.
-Tata, eu nu vreau sa imi dati bani sa ma duc la pregatire la doamna profesoara B. Spune-mi tu cum sta treaba cu teoremele, cu reciprocele... si mai ales, ce este aia o contrapusa?
Tatal, fost pionier si muncitor de baza la uzina din oras, explica raspicat:
-Ionica, tata... Uite cum sta treaba, eu nu ma pricep la linii si la cifre, de aia eu si maica-ta te trimitem la scoala, sa nu fii asa prost ca mine. Dar uite cum sta treaba... TEOREMA! Daca ma-ta se inchina cu dreapta, e smerita si iti spune si tie sa iti faci cruce cand te pui la masa sa mananci, e clar ca e Duminica si ca a fost la Biserica si l-a ascultat pe popa ala. Reciproca e astfel: Daca e Duminica, iar ma-ta a fost la Biserica, e clar ca mancam ciorba de burta in ziua aia si o sa ne spuna sa ne inchinam inainte sa ne asezam la masa si iar o sa ne scoata ochii ca a dat nu stiu cat pe kilu' de smantana. [...]
Iar contrapusa... na... e mai dificila. Dar gandeste-te la faza urmatoare, cum asta sambata seara, tac-tu s-a dus sa bea o beroaica sau doua pe afara, pentru ca ma-ta isi facea cruce cu stanga si injura de toti Dumnezeii prin casa, ca cum a luat Romania bataie de la Ungaria la handbal feminin. Eh atunci tac-tu se schimba, se smereste... si il ajuta pe domnul ala care de abia se tine pe picioare la iesirea de "La Cuib", care tot bleastama, tipand ca mai vrea un pahar de vodka, iar pe care tac-tu il saluta tot timpul cu "Saru-mana, Parinte!" .
vineri, 22 august 2008
Rucsac, nisip, Gara de Nord...
Am revenit ! Am strabatut tara intreaga, marea m-a revazut, i-am facut cunostinta cu visul meu, capitala era sa imi inghita papucii in asfaltul incins, muntele m-a racorit si m-a adapostit de umbra fierbinte a cotidianului.
Rucsacul meu a fost neincapator pentru adidasii mei, asa ca a trebuit sa ii agat de el. Si acum duhneste a parfumurile mele, duhneste a amintiri, si acum sta gol, plat... mi-e si frica sa deschid buzunarele, pentru ca acolo imi tin amintirile pe care nu vreau sa le pierd. Totusi sa imi scot incarcatorul de Nokia ... :)
Dupa-amiezele adormite, de care trageam ca de o perdea, sa apara mai repede apusul... sau de care tineam sa imi pot savura visul meu. Diminetile ma trezeam visand... te tineam in brate :)
Nisipul de la mare l-am imprastiat in gari, prin guri de metrou, in fata blocului din Focsani ... si acum mai pastrez nisip unde mi-am intors blugii, sa nu se vada gaurile provocate de muscaturile de caine, de asta toamna. Nisipul asta il tin ca pe un talisman, pentru ca ma duce noaptea pe plaja, cand te tineam in brate.
Gara de Nord rade de mine mereu cand ma vede. Dar nu rade cu rautate, caci inainte sa plec la mare, m-a rugat sa ii aduc nisip de la Neptun, Costinesti si Vama Veche. Si i-am adus, in blugi si in adidasi, chiar si pe rucsac. Peronul de pe linia 10, se lasase de fumat, insa m-a rugat sa trag din tigara, sa mai simta si el putin izul de tutun, caci acum e bicisnic, a ajuns un ganditor de mana a doua, caci Bacau, Focsani, Iasi sau Sofia nu abordeaza la fel de bine filosofia precum materialismul lui Platon sau psihologia lui Nietzsche. Oricum eu il inteleg, caci uneori filosofia mea se limiteaza doar la cartofii prajiti de la Mc Donald's sau de ce nu mai e asa buna shaorma din Costinesti. Halal metafizica :))
Important e ca m-am intors si sper sa imi dea si mie cineva pozele de la munte :))
Va pup, imi cer iertare celor pe care i-am suparat, m-am facut iar cat casa si... ne mai scriem si citim ... hihi.. haha :))
Rucsacul meu a fost neincapator pentru adidasii mei, asa ca a trebuit sa ii agat de el. Si acum duhneste a parfumurile mele, duhneste a amintiri, si acum sta gol, plat... mi-e si frica sa deschid buzunarele, pentru ca acolo imi tin amintirile pe care nu vreau sa le pierd. Totusi sa imi scot incarcatorul de Nokia ... :)
Dupa-amiezele adormite, de care trageam ca de o perdea, sa apara mai repede apusul... sau de care tineam sa imi pot savura visul meu. Diminetile ma trezeam visand... te tineam in brate :)
Nisipul de la mare l-am imprastiat in gari, prin guri de metrou, in fata blocului din Focsani ... si acum mai pastrez nisip unde mi-am intors blugii, sa nu se vada gaurile provocate de muscaturile de caine, de asta toamna. Nisipul asta il tin ca pe un talisman, pentru ca ma duce noaptea pe plaja, cand te tineam in brate.
Gara de Nord rade de mine mereu cand ma vede. Dar nu rade cu rautate, caci inainte sa plec la mare, m-a rugat sa ii aduc nisip de la Neptun, Costinesti si Vama Veche. Si i-am adus, in blugi si in adidasi, chiar si pe rucsac. Peronul de pe linia 10, se lasase de fumat, insa m-a rugat sa trag din tigara, sa mai simta si el putin izul de tutun, caci acum e bicisnic, a ajuns un ganditor de mana a doua, caci Bacau, Focsani, Iasi sau Sofia nu abordeaza la fel de bine filosofia precum materialismul lui Platon sau psihologia lui Nietzsche. Oricum eu il inteleg, caci uneori filosofia mea se limiteaza doar la cartofii prajiti de la Mc Donald's sau de ce nu mai e asa buna shaorma din Costinesti. Halal metafizica :))
Important e ca m-am intors si sper sa imi dea si mie cineva pozele de la munte :))
Va pup, imi cer iertare celor pe care i-am suparat, m-am facut iar cat casa si... ne mai scriem si citim ... hihi.. haha :))
marți, 15 iulie 2008
Busy
Ok, eu de aproape trei saptamani, tot umblu. Ba cu mutatul, ba venitul in Focsani, ba revenitul in Bucuresti, ba plecatul la Oradea, ba revenitul in Bucuresti (sunt o baba :)) ), nu prea mai dau pe net, decat sa citesc niste mailuri si sa mai stau ocazional pe un invisible pe yahoo messenger :D .
Asa ca o sa ne auzim mai mult la telefon, daca e cazul.
Pup :*
Asa ca o sa ne auzim mai mult la telefon, daca e cazul.
Pup :*
sâmbătă, 14 iunie 2008
Continuare
Sa cunosti pe unul din baietii de la sala de internet la care ne duceam noi, era ceva de laudat. Eram copii si povesteam de meciurile de Cs, cu o sclipire in ochi, caracteristica unui pusti de 7 ani, care primeste prima pereche de jambiere. Frazele de genul "Ai vazut, ma, ca a intrat si T. la CS azi?" , "Oricum el nu le are cu CS-ul, mai mult se baga la NFS!. Citind probabil replicile acestea, multi dintre voi o sa spuneti ca eram niste disperati de jocuri pe PC si nu aveam nimic mai bun de facut decat sa stam la o sala de net, sa pierdem timp si sa interactionam cu alte persoane care intelegeau prin socializare fraguri, mIRC, meciuri de Starcraft sau curse de NFS...
"Acolo veneau si X. si Y. , insa veneau si M. si N. .. Nu erau diferente". Vroia sa imi spuna, ca veneau oameni de toate categoriile. X. si Y. erau doi baieti considerati "de bani gata", pentru ca aveau parinti procurori sau avocati. Nici nu mai stiu exact, doar ca lumea se uita la ei pe strada, ca viitori baieti teribili ai Focsaniului, care vor comite nu stiu ce fapte ilicite, iar ei nu vor pati nimic... M. si N. erau doi frati, care veneau dintr-o familie saraca, se imbracau cu acelasi trening o saptamana intreaga si ocazional mai veneau si cu sandwichurile de la scoala, direct la sala de net. Insa fratele mai mare, era... zeu... cum spun gamerii :), la mai toate jocurile, poate doar la NFS claca, pentru ca T. era printre cei mai tari din oras la acest joc. Era egalitate, fiecare prindea o zi buna la un joc sau era tare pe IRC, pentru ca avea boti, bnc-uri sau shell-uri.
"Din urma vin generatii cu vise spulberate, fara copilarie, vin niste roboti, ba ! Noi nu eram asa... noi ne salutam pe strada... si iarasi revin la afurisita aia de sala... mai stii ce fel ne adunam la canapele cu suc sau bere si povesteam? Ma nebunule, vorbeam de la jocuri pe PC, pana la meciuri de fotbal pe bune, ce facea Steaua, Dinamo, Rapid... despre scoala, ce testari dadeam, despre profi. Ba, noi vorbeam ! Nu eram libarce din astea mute, si parca ne mai ducea mintea sa mai facem si ceva folositor. Acum ii vezi pe toti prapadatii astia cum se freaca prin CanCan sau Libertatea, cum apar filme porno cu ei la 15-16 ani sau niste aiurite care avorteaza, desi nici nu au ajuns sa afle ce este un oximoron". Ati patit vreodata sa ramaneti mut datorita vorbelor aruncate de cineva? Aruncate la intamplare sau aruncate cu un scop precis. Omul acesta avea dreptate, pentru ca ma uitam in jurul meu, pentru ca toate acestea se intamplau sub ochii mei, pentru ca nici daca vroiam sa nu aflu toate mizeriile astea, ele ajungeau la urechile mele, ma trezeau dimineata din somn, mai brutal decat o facea mama cand era in concediu, iar eu nu vroiam sa ma duc la prima ora, la scoala.
"Si cand ii faceam turele lui C. , eram boss !" , si radea precum un meltean la o aparitie Romica Tociu si Cornel Palade. "Veneau fetele alea mai mari si se rugau de mine sa stea pe nimic.", atunci am prins si eu curaj. "Da... cand veneau de-al de F. si C. , care vroiau sa stea cate 5 - 6 ore." . Iar el razand mai tare, cu o mandrie de nedescris: "Da, toti va uitati la mine ce fel stateam cu ele pe canapea, iar nebunele mai alintau, ma mangaiau.." , iar eu, cu multa rautate: "Si cand vroiai sa faci si tu ceva, se intorceau la calculator". Am fost prea rau, am exagerat, am lovit un om aflat la pamant, ancorat in sperantele lui, declansate inca de la plecarea din Focsani. Dar el radea si ma aproba. "Da... ai dreptate, dar tot eram boss, cat invata C. pentru examene, eu te lasam pe tine, pe B. si pe A. sa stati o zi intreaga pe mIRC sau il ofticam pe boul ala fara dinti in gura, ca nu il lasam la statia, unde avea el salvarile de la Diablo 2."
Discutia a durat in jur de doua ore, iar el mi-a incheiat cu ceva magnific: "Oricum, daca m-as intoarce intr-o zi, sa vad Focsaniul, m-as duce direct la scarile acelea, stiu sigur ca unul din baietii cu care stateam ore in sir la sala, o sa treaca si o sa ma observe, o sa ma salute si o sa ma invite la o beroaica. Daca m-as muta acolo, X. sau Y. ar avea grija sa imi gaseasca ceva de lucru, iar daca as sta peste noapte, M. sau N. , m-ar tine la ei."
Atunci cand iti parasesti casa, lasi in urma amintiri, oameni, lacrimi, gandurile de la miez de noapte si propria identitate. Comiti un pacat, incalci o regula nescrisa, care te poate duce la capat de drum. Iar la capat de drum, inca mai speri ca poti repara ce ai gresit si sa te intorci, cu fizionomia de copil, la o sala amarata de net.
"Acolo veneau si X. si Y. , insa veneau si M. si N. .. Nu erau diferente". Vroia sa imi spuna, ca veneau oameni de toate categoriile. X. si Y. erau doi baieti considerati "de bani gata", pentru ca aveau parinti procurori sau avocati. Nici nu mai stiu exact, doar ca lumea se uita la ei pe strada, ca viitori baieti teribili ai Focsaniului, care vor comite nu stiu ce fapte ilicite, iar ei nu vor pati nimic... M. si N. erau doi frati, care veneau dintr-o familie saraca, se imbracau cu acelasi trening o saptamana intreaga si ocazional mai veneau si cu sandwichurile de la scoala, direct la sala de net. Insa fratele mai mare, era... zeu... cum spun gamerii :), la mai toate jocurile, poate doar la NFS claca, pentru ca T. era printre cei mai tari din oras la acest joc. Era egalitate, fiecare prindea o zi buna la un joc sau era tare pe IRC, pentru ca avea boti, bnc-uri sau shell-uri.
"Din urma vin generatii cu vise spulberate, fara copilarie, vin niste roboti, ba ! Noi nu eram asa... noi ne salutam pe strada... si iarasi revin la afurisita aia de sala... mai stii ce fel ne adunam la canapele cu suc sau bere si povesteam? Ma nebunule, vorbeam de la jocuri pe PC, pana la meciuri de fotbal pe bune, ce facea Steaua, Dinamo, Rapid... despre scoala, ce testari dadeam, despre profi. Ba, noi vorbeam ! Nu eram libarce din astea mute, si parca ne mai ducea mintea sa mai facem si ceva folositor. Acum ii vezi pe toti prapadatii astia cum se freaca prin CanCan sau Libertatea, cum apar filme porno cu ei la 15-16 ani sau niste aiurite care avorteaza, desi nici nu au ajuns sa afle ce este un oximoron". Ati patit vreodata sa ramaneti mut datorita vorbelor aruncate de cineva? Aruncate la intamplare sau aruncate cu un scop precis. Omul acesta avea dreptate, pentru ca ma uitam in jurul meu, pentru ca toate acestea se intamplau sub ochii mei, pentru ca nici daca vroiam sa nu aflu toate mizeriile astea, ele ajungeau la urechile mele, ma trezeau dimineata din somn, mai brutal decat o facea mama cand era in concediu, iar eu nu vroiam sa ma duc la prima ora, la scoala.
"Si cand ii faceam turele lui C. , eram boss !" , si radea precum un meltean la o aparitie Romica Tociu si Cornel Palade. "Veneau fetele alea mai mari si se rugau de mine sa stea pe nimic.", atunci am prins si eu curaj. "Da... cand veneau de-al de F. si C. , care vroiau sa stea cate 5 - 6 ore." . Iar el razand mai tare, cu o mandrie de nedescris: "Da, toti va uitati la mine ce fel stateam cu ele pe canapea, iar nebunele mai alintau, ma mangaiau.." , iar eu, cu multa rautate: "Si cand vroiai sa faci si tu ceva, se intorceau la calculator". Am fost prea rau, am exagerat, am lovit un om aflat la pamant, ancorat in sperantele lui, declansate inca de la plecarea din Focsani. Dar el radea si ma aproba. "Da... ai dreptate, dar tot eram boss, cat invata C. pentru examene, eu te lasam pe tine, pe B. si pe A. sa stati o zi intreaga pe mIRC sau il ofticam pe boul ala fara dinti in gura, ca nu il lasam la statia, unde avea el salvarile de la Diablo 2."
Discutia a durat in jur de doua ore, iar el mi-a incheiat cu ceva magnific: "Oricum, daca m-as intoarce intr-o zi, sa vad Focsaniul, m-as duce direct la scarile acelea, stiu sigur ca unul din baietii cu care stateam ore in sir la sala, o sa treaca si o sa ma observe, o sa ma salute si o sa ma invite la o beroaica. Daca m-as muta acolo, X. sau Y. ar avea grija sa imi gaseasca ceva de lucru, iar daca as sta peste noapte, M. sau N. , m-ar tine la ei."
Atunci cand iti parasesti casa, lasi in urma amintiri, oameni, lacrimi, gandurile de la miez de noapte si propria identitate. Comiti un pacat, incalci o regula nescrisa, care te poate duce la capat de drum. Iar la capat de drum, inca mai speri ca poti repara ce ai gresit si sa te intorci, cu fizionomia de copil, la o sala amarata de net.
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
